Legea cu privire la condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, nr. 221/2009, a fost publicată în M. Of. 396 din 11 iunie 2009. De la data apariţiei a suscitat interesul posibililor solicitanţi şi a practicii judiciare, confruntate cu noi posibilităţi de apreciere.

Astfel, pe lângă actele normative anterioare prin care s-au acordat măsuri reparatorii, cum sunt: Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001; Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 221/2009 acordă şi posibilitatea ca pe lângă despăgubirile materiale să fie solicitate şi daune morale.

Legea stabileşte care sunt condamnările şi măsurile administrative pentru care se pot solicita cererilor de despăgubiri. Astfel, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Constituie de drept (subl. n.) condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute în:

a) art. 185-187, art. 190, art. 191, art. 1931, art. 194, art. 1941-1944, art. 1961, art. 197, art. 207-209, art. 2091-2094, art. 210-218, art. 2181, art. 219-222, art. 224, art. 225, art. 227, art. 2271, art. 228, art. 2281, art. 229, art. 230, art. 2311, art. 258-261, art. 267, art. 2687, art. 2688, art. 26812, art. 26814, art. 26829, art. 26830, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, art. 349, art. 350, art. 5786 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existenţa şi interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941;

c) Legea nr. 190/1947 pentru portul şi vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;

d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracţiuni ce interesează siguranţa interioară şi exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;

e) art. 4 şi 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din legea nr. 187 din 1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;

f) art.2 lit. a), b), d) şi e), art.3 lit. a), b), f), g) şi h) şi art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancţionarea infracţiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;

g) Legea nr. 16/1949 pentru sancţionarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului şi propăşirea economiei naţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;

h) Decretul nr. 163/1950 pentru deţinerea, portul şi vânzarea armelor şi muniţiilor, precum şi transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;

i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea legii nr. 16 din 15 ianuarie 1949, pentru sancţionarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului şi propăşirea economiei naţionale, publicat în Buletinul Oficial nr.68 din 12 august 1950;

j) art. 166 alin. 2, art. 237 şi art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.

În cazul acestor fapte, pentru că legea le califică de drept condamnări cu caracter politic, pentru ca solicitantul să poată să se prevaleze de prevederile legii, va trebui să depună o dată cu cererea de chemare în judecată şi o copie de pe hotărârea penală de condamnare. Aceste hotărâre se pot obţine fie din arhiva tribunalului militar care a pronunţat condamnarea, fie de la C. N. S. A. S.

Aceste fapte erau soluţionate de tribunale militare, deoarece erau calificate ca deosebit de grave, cum ar fi uneltirea contra orânduirii sociale, sabotaj, etc., deoarece intenţia a fost de anihilare completă a oricărei forme de opoziţii faţă de noua "democraţie populară".

Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul acestor condamnări, caracterul politic al lor se constată de instanţa judecătorească. Pentru aceste situaţii, instanţa de judecată, în funcţie de fapta comisă, de măsurile dispuse prin hotărâre poate admite sau nu, atribuirea caracterului politic şi în consecinţă şi măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009. Legea se doreşte cu caracter reparator, astfel încât se prevede că toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.

Pe lângă hotărârile de condamnare au existat numeroase situaţii în care au fost aplicate măsuri administrative, care au avut însă efecte similare celor de condamnare. Astfel, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

a) Decretul nr.6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 şi Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;

b) Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.282 din 5 martie 1958 şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.1108 din 2 august 1960;

c) Ordinul nr.100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului;

d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr.26500/Cabinet/1948, Ordinul nr.490/Cabinet/1952 şi Ordinul nr.8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e) deciziile nr.200/1951, nr.239/1952 şi nr.744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f) Ordinul nr.838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securităţii Statului.

În cazul în care solicitanţii se încadrează în aceste cazuri, legea stabileşte că luarea măsurilor administrative au caracter politic şi pot face obiectul cererilor de reparare prevăzute de Legea nr. 221/2009.

Pe lângă condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative prevăzute în mod expres, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru alte fapte, pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor. Deoarece în multe cazuri, cei ce au suferit astfel de măsuri, au decedat la data apariţiei legii, cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată sau, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.

Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute expres de lege pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Datorită faptului că în multe cazuri, dosarele sau hotărârile persoanelor vizate au fost distruse, pierdute sau nu se găsesc, prin derogare de la regulile obişnuite ale probaţiunii, care îl obligă pe reclamant să dovedească cele susţinute, instanţa de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obţinerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Pentru a fi o adevărată măsură reparatorie, din nou prin derogare de la cele mai multe acţiuni în justiţie, care trebuie introduse fie în termenul general de prescripţie, fie în cele speciale, cererea este imprescriptibilă, ceea ce înseamnă că poate fi introdusă oricând.

Tot pe linia încurajării solicitării măsurilor reparatorii, cererea este scutită de taxă de timbru. Prin derogare, de la regula generală în materie de competenţă materială, potrivit căreia judecătoria este instanţa de primă instanţă de drept comun, datorită importanţei problemelor analizate, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului.

Pentru acordarea despăgubirilor materiale şi morale însă, legea a prevăzut un termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, în care orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, să poată solicita instanţei de judecată:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;

c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Importantă este recunoaşterea calităţii de reclamant nu numai celui ce a suferit în mod direct măsurile represive, ci şi ale membrilor de familie cei mai apropiaţi, respectiv soţul sau descendenţii până la gradul al II-lea inclusiv. În categoria acestea sunt incluşi copii, atât cei născuţi în timpul căsătoriei, cât şi cei care au fost recunoscuţi sau adoptaţi, dar şi nepoţii celui decedat.

Faptul că legiuitorul se referă la "soţul sau descendenţii", exclude concluzia că ar putea exercita concomitent acţiunea şi soţul şi descendenţii, ci doar una din aceste categorii de persoane, fie soţul, fie descendenţii. Calitatea de soţ este dovedită cu certificatul de căsătorie, iar al descendenţilor de certificatul de naştere şi de căsătorie.

Pentru că au existat mai multe acte normative cu caracter reparator, trebuie să se ţină seama în mod firesc de eventualele despăgubiri acordate potrivit acestora. Dacă însă solicitantul nu a formulat cereri anterioare, va menţiona acest aspect în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi va da în acest sens, fie o declaraţie în faţa notarului pe proprie răspundere, fie în faţa instanţei de judecată.
Această declaraţie este necesară, deoarece nimeni nu poate fi despăgubit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.

Şi în cazul solicitării de despăgubiri materiale şi morale, cererea este scutită de taxa de timbru. Acesta este motivul pentru care au fost solicitate în practică sume uriaşe, de 1 milion de euro, care însă au fost cenzurate de instanţa de judecată, în sensul limitării lor, la suma de 75.000 de euro, care are posibilitatea legală să aprecieze cuantumul acestor despăgubiri, în funcţie de felul şi durata măsurilor adoptate împotriva persoanelor respective, dar şi a consecinţelor acestor măsuri: excluderea din profesia de judecător, avocat, procuror, exmatricularea de la facultate, pierderea locului de muncă, pierderea locuinţei, etc.

Hotărârile judecătoreşti astfel pronunţate sunt puse în executare de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile legii, precum şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea de infracţiuni la care face referire legea şi care au obţinut desfiinţarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiţia să nu fi beneficiat de daune materiale, morale şi repunerea în drepturi.

Pentru a nu exista suprapuneri dacă solicitanţii au formulat anterior cereri în temeiul Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 şi aceste proceduri nu au fost încă finalizate, acordarea de despăgubiri atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit acestor legi.

Caracterul politic al condamnărilor prevăzute de prezenta lege va fi menţionat pe hotărârile judecătoreşti prin care au fost pronunţate astfel de condamnări, în cazul în care se eliberează o copie de pe acestea. Anumite categorii de infracţiuni nu vor atrage măsurile stabilite de Legea nr. 221/2009, astfel că prevederile ei nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie.

Legea nr. 221/2009, determină şi modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, în sensul că art. 9 lit. c se modifică şi va avea următorul cuprins:

"c) amnistia, graţierea, prescripţia executării pedepsei, reabilitarea, caracterul politic al condamnării;"

Având în vedere că tribunalul soluţionează în primă instanţă, hotărârea sa poate fi atacată cu apel, care se soluţionează de curţile de apel, iar împotriva hotărârilor pronunţate în apel, se poate promova calea extraordinară de atac a recursului, care se soluţionează de Înalt Curte de Casaţie şi Justiţie.

Apreciem că legea deşi a apărut târziu, este bine-venită şi acordă o şansă în plus celor care au fost persecutaţi şi familiilor acestora.